Naţionalitatea în artă

Aşezarea jidanilor în România
Alexandru C. Cuza, “Aşezarea jidanilor în România,” în Naţionalitatea în artă, Bucureşti, 1905, pp. 246 –248.

Aşezarea jidanilor în România, face parte din planul lor de a-şi dobândi un teritoriu propriu, pe care să se desvolte ca naţie autonomă, alcătuind un stat jidovesc! Aceasta pare, la prima vedere, că e o enormitate de necrezut. Şi totuşi ea este una din cele trei soluţii posibile la care mărturisesc ei singuri, că s’au gândit, şi se vede că au început a o şi pune în practică. Căci iată, în adevăr, ce ni spune unul din cărturarii lor cunoscut, într’o lucrare specială asupra jidanilor timpului nostru, Dr. Arthur Ruppin: Die Juden der Gegenwart. Ed. II. (Köln und Leipzig 1911, pag. 268).
«Până acuma s’au dat trei răspunsuri diferite la întrebarea în care ţară jidanii ar puteá să locuiască împreună în masse compacte şi să alcătuiască o societate jidovească întemeiată (eine gefestigte jüdische Gemeinschaft). Aceste sunt tot pe atâtea manifestări ale voinţei de a trăi, ale voinţei de a se păstra poporul jidovesc faţă de înrâuririle asimilatoare, şi fiecare din ele merită o cercetare serioasă.
Cel d’întâiu răspuns este ca jidanii să se concentreze şi să se organizeze pe baze naţionale în Europa orientală; al doilea răspuns, pe care îl dă Israel Zangwill, indică teritoriile încă neocupate sau puţin ocupate de Europeni ale Africei şi Americei; al treilea răspuns, răspunsul Zioniştilor, crede că o concentrare a jidanilor nu e posibilă, decât în Palestina.»
Concentrarea în Europa orientală – în regiunea noastă, în Galiţia, în Polonia, în România – este dar cea dintâiu soluţie a problemei lor de existenţă, la care s’au gândit jidanii, desigur, ademeniţi de faptul că aici densitatea lor e mai mare decât în orice alte ţări din lume! Şi cum că tendinţa lor de a dobândi pe aceste teritorii autonomia naţională nu este o chimeră, ci realitatea la care lucrează, ni-o spune acelaş autor mai departe, vorbind de silinţele jidanilor din Galiţia şi Bucovina, în această direcţie:
«O oarecare încetinire a procesului de asimilare poate, în adevăr, să urmeze prin organizarea naţională a jidanilor recunoscută de Stat – şi acesta este desigur motivul pentru care în Galiţia şi în Bucovina, chiar Zioniştii, a căror ţintă e doar Palestina, insistă pentru autonomia naţională.»
Prin urmare, două tendinţi sunt pe deplin lămurite prin aceste preţioase mărturisiri jidoveşti: mai întâiu, aşezarea în Europa orientală, şi apoi autonomia naţională, pentru care se şi luptă jidanii pe faţă în Galiţia şi în Bucovina, şi în ascuns, deocamdată, în România! Va să zică: iată de ce este vorba – cu jidanii noştrii – şi nu de asimilare!

Comparaţia rasei arice cu rasa semitică
Alexandru C. Cuza, “Comparaţia rasei arice cu rasa semitică,” în Naţionalitatea în artă, Bucureşti, 1905, pp. 274 –279.

Comparaţia rasei arice cu rasa semitică – îl duce la acelaş rezultat pe Ernest Renan – dovedind inferioritatea acesteia din urmă – şi în altă lucrare a sa, în care tocmai a cercetat contribuţiile lor de cultură. Vom adăoi, aşa dar, la cele spuse şi următoarele importante aprecieri ale marelui învăţat francez, din prima perioadă a activităţii sale ştiinţifice (De la part des peuple sémitiques dans l’histoire de la civilisation. Paris. Ed. IV. 1862):
Popoarele indo-europene şi popoarele semitice sunt şi în zilele noastre încă cu totul distincte… Jidanii aproape pretutindeni formează o societate deosebită… Musulmanul (spiritul semitic în zilele noastre e reprezentat mai ales de islam) şi Europeanul stau faţă în faţă ca două fiinţi de o specie diferită, neavând nimic comun în modul de a gândi şi de a simţi…
Aceste fiind odată stabilite, daca cercetăm ce au dat popoarele semitice acestui mare întreg organic şi viu care se numeşte civilizaţie, găsim mai întâiu că în politică nu li datorim nimic. Viaţa politică este poate ceeace popoarele indo-europene au mai indigen şi mai propriu al lor. Aceste popoare sunt singurele, care au cunoscut libertatea, care au înţeles, în acelaşi timp statul şi libertatea individului…
In artă şi în poezie, ce li datorim? Nimic în artă Aceste popoare sunt foarte puţin artistice; arta noastră ni vine toată din Grecia. In poezie, fără a fi tributari lor, avem cu toate aceste mai multe legături cu dânşii. Psalmii au ajuns să fie, în unele privinţi, unul din isvoarele noastre poetice… Milton, Lamartine, Lamennais nu ar exista sau nu ar exista în întregime, fără psalmi. Dar şi aici, cu toate acestea, tot ce este nuanţă, tot ce este delicat , tot ce este profund, e opera noastră…
In ştiinţă şi filosofie suntem exclusivi Greci. Cercetarea cauzelor, a şti pentru a şti, este un lucru pe care l’am învăţat numai de la dânsa. Babilonia a avut o ştiinţă, dar ea n’a avut principiul ştiinţific prin excelenţă, fixitatea absolută a legilor naturei. Egiptul a cunoscut geometria, dar el nu a creat Elementele lui Euclid.
Cât despre vechiul spirit semitic, prin natura lui însăşi el este anti-filisofic şi anti-ştiinţific. In Iov, cercetarea cauzelor e prezentată aproape ca o impietate. In Eclesiast, ştiinţa e declarată ca o vanitate. Autorul, desgustat prea timpuriu, se laudă de a fi studiat tot ce se află supt soare şi de a nu fi găsit decât urâtul (l’ennui). Aristotel, aproape contemporanul lui, şi care cu mai multă dreptate ar fi putut să spună, că a străbătut universul, nu vorbeşte măcar o singură dată de urâtul său. Inţelepciunea naţiilor semitice, nu a ieşit niciodată din parabolă şi din proverbe. Se vorbeşte adeseori de o ştiinţă şi de o folosofie arabe… Această ştiinţă şi această filosofie arabe nu erau decât o meschină traducere a ştiinţei şi filosofiei grece… Uitându-te, de altfel, de aproape această ştiinţă arabă nu avea nimic arab întrînsa. Fondul ei este excusiv grec; printre acei cari au creat-o, nu este nici un adevărat semit; erau Spanioli şi Perşi scriind în limba arabă.
Rolul filosofic al jidanilor în veacul de mijloc este asemenea un rol de simpli interpreţi. Filosofia jidănească din timpul acela, este filosofia arabă fără modificaţie. O pagină de a lui Roger Bacon conţine mai mult spirit adevărat ştiinţific decât toată această ştiinţă împrumutată (de seconde main) …
Dacă cercetăm chestia din punctul de vedere al ideilor morale şi sociale, găsim că uneori morala semitică este foarte înaltă şi pură… De altă parte, caracterul semitic este în genere dur, strâmt egoist. Se găsesc, în rasa aceasta, pasiuni înalte, devotamente complecte, caractere admirabile. Rareori găsim acea fineţă a sentimentului moral, care seamănă a fi mai cu deosebire apanagiul raselor germanice şi celtice»
După ce vorbeşte mai pe scurt de partea pe care au luat-o Semiţii la propăşirea industriei, a invenţiilor, a civilizaţiei materiale, Ernest Renan se ocupă apoi, mai pe larg, de religie, făcând următoarele observaţii:
«Nu datorim Semiţilor nici vieaţa noastră politică, nici arta noastră, nici poezia noastră, nici filosofia noastră, nici ştiinţa noastră. Ce li datorăm aşa dar? Li datorim religia».
Când face această afirmaţie – şi ca să o poată face – Ernest Renan se gânseşte însă la religia lui Isus! Dar astăzi – căci aceste erau spuse la 1862 – după cincizeci de ani de cercetări, noi ştim că atât Isus, cât şi religia lui, nu au nimic a face cu iudaismul semit. De altfel, vom vedea că Ernest Renan recunoaşte acest adevăr, încă de pa atunci, implicit. (vezi anexa XV).
Şi iată cum îşi închee acest studiu al său, cu privire la partea popoarelor semitice în istoria civilizaţiei, indicând viitorul culturei umane şi datoria popoarelor arice, din convingerea ce şi-a format, a superiorităţei lor absolute, prin următoarele cuvinte, profetice, de actualitate acum (loc. cit. pag. 26):
«Cât despre viitor, domilor, eu văd din ce în ce mai mult triumful geniului indo-european. De pe la secolul al şesesprezecelea, un fapt imens, până atunci nedecis, se manifestează cu o izbitoare energie: e victoria definitivă a Europei….
Geniul european se desvoltă cu o măreţie incomparabilă; islamismul din contra se descompune, cu încetul: în zilele noastre el se prăbuşeşte cu zgomot. In ora aceasta, condiţia esenţială pentru ca civilizaţia europeană să se răspândească este distrugerea operei semitice prin excelenţă, distrugerea puterei teocratice a islamsmului, prin urmare, distrugerea islamismului.
In toate domeniile, progresul pentru popoarele indo-europene va constà în a se depărtà tot mai mult de spiritul semitic. Religia noastră va deveně din ce în ce mai puţin jidovească… Ea va deveni religiainimei, poezia intimă a fiecăruia. In morală, noi vom urmări gingăşii necunoscute naturelor aspre ale Vechei Alianţe; noi vom deveně din ce în ce mai creştini. In politică, vom concilia două lucruri pe care popoarele semitice le-au ignorat în totdeauna: libertatea şi organizaţia puternică a statului. Poeziei îi vom cere o formă pentru acel instinct al infinitului, care face farmecul nostru şi chinul nostru, nobleţa noastră în tot cazul. Filosofiei, în locul absolutului scolastic, îi vom cere vederi asupra sistemului general al universului. In tot cazul, vom urmărě nuanţa, fineţa în locul dogmatismului, relativul în locul absolutului. Iată după părerea mea, viitorul dacă viitorul aparţine progresului».
Intr’un cuvânt, progresul însemnează dar pentru noi: îndepărtarea noastră de spiritul semitic, şi afirmarea, tot mai energică, a însuşirilor specifice ale rasei arice. Iată concluzia – sprijinită pe fapte, care nu se pot desminţi, nici de dânsul – a lui Ernest Renan, un eminent cunoscător al literaturei lor şi a spiritului semitic. Şi care nu a fost «anti-semit». Ci din contra.
Pentru noi românii, în deosebi – a căror cultură naţională e ameninţată să fie înnăbuşită şi falşificată de semiţii-jidani – concluzia eceasta, la care ajunge Ernest Renan, are valoare de dogmă.

Morala iudaică
Alexandru C. Cuza, “Morala iudaică,” în Naţionalitatea în artă, Bucureşti, 1905, pp. 201-214.

Morala iudaică în mod fatal, cuprinde două morale din cauza aceleiaşi dogme fundamentale a religiei jidanilor, considerându-se pe sine ca «popor ales» – iar pe toţi ceilalţi oameni ca «goimi», necredincioşi, fiinţi inferioare, fără drepturi şi de o potrivă cu animalele.
Rezultă de aici, că aproapele, pentru jidan, e numai jidanul, cătră care numai el are îndatoriri morale, pe când faţă de cei de altă credinţă – nici una.
Această concepţie o găsim lămurit formulată în Biblie, în cele cinci cărţi ale lui Moise, care nu sunt decât răsfrângerea ei. Şi ne vom mărgini a cita numai câteva texte:
«Esod. 12. 35. Şi fii lui Izrael făcură după cuvântul lui Moise, şi împrumutară dela Egipteni vase de argint şi vase de aur şi veştminte, Şi Iahve făcu ca poporul său să afle har la Egipteni şi ei li împrumutară lor; şi aşa ei despoiară pre Egipteni».
Va să zică: Dumnezeul lor, Iahve, prin Moise li porunceşte să prade pe Egiptenii de altă credinţă – faţă de care dar nu aveau nici o îndatorire morală. Acesta este modelul, după care jidanii urmează până în zilele noastre, şi care este întărit prin numeroase texte, încă şi mai precise. Cităm:
«Deuteromon 11. 21. Să nu mâncaţi din nici o mortăciune; străinului, care este în lăuntrul porţilor tale, poţi să-i dai, să mănânce; sau să-i vinzi străinului, că tu eşti popor sfânt (am codeş) lui Iahve, Dumnezeul tău».
Va să zică: jidanii, ca popor sfânt, nu trebuie să mănânce «mortăciune», dar celui de altă credinţă, «străinului», pot să-i dea să mănânce, se înţelege, în virtutea aceloraşi două morale.
«Deuteronom 23 17. Să nu fie prostituată dintre fetele lui Izrael, nici să fie sodomit dintre fii lui Izrael.»
Va să zică: între dânşii, jidanii trebue să se respecteze, iar fii şi fetele celorlalte popoare ei pot să le prostitue
«Deuteronom 23. 19. Să nu iei camătă dela fratele tău… Dela cel străin poţi să iei camătă; dară dela fratele tău să nu iei camătă; pentru ca Iahve, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze întru toate, pe care vei pune mâna».
Prin urmare: camăta, este oprită numai între jidani, pe când cămătărirea celor străini, de altă credinţă, e nu numai permisă, ci anume recomandată jidanilor de către Dumnezeul lor pentru ca el să-i binecuvânteze întru toate, pe câte vor pune mâna!
Şi iată însfârşit încă un text în care dubla morală iudaică, e tot atât de lămurit exprimată, dar încă şi mai precis:
«Levitic 25. 39. Şi de cumva fratele tău va scăpăta lângă tine, el se va vinde ţie, să nu-l pui pre dânsul să-ţi facă muncă de sclav.. . Şi servul tău, şi serva ta, pre care voeşti a-i avea, să fie din naţiunile cele dimprejurul vostru; din aceste să vă cumpăraţi servi şi serve… Şi să-i lăsaţi pre ei de moştenire fiilor voştri după voi, ca ei să-i moştenească drept stăpânire; şi să-i aveţi pe ei de sclavi în perpetuu; iar cât pentru fraţii voştri, fii lui Izrael, nimenea să nu stăpânească peste fratele său cu asprime».
Aici va să zică: li se porunceşte anume jidanilor să robească pe cei de altă credinţă şi să-i aibă de sclavi în perpetuu – pe când li se interzice numai de a robi pe jidani, fraţii lor.
Acest principiu de vrăjmăşire a celor de altă credinţă, şi de îndatoriri morale numai între jidani, formulat astfel în Biblie, a fost dus până la ultimele lui consecinţi, în Talmud, şi precizat mai apoi mai târziu în prescripţii obligatorii, pentru uzul obştesc, al comunităţii iudaice, prin codul de legi «Şulhan-Aruh», care însemnează «masa gătită», se înţelege, cu toate bunătăţile – pentru jidani pe seama «goimilor» – dacă vor ascultŕ de legile lui.
Talmudul cu învăţăturile lui antiumane a fost cercetat şi denunţat în tendinţele sale, de învăţaţi specialişti, teologi, şi orientalişti, între alţii, de fostul profesor de limbi orientale, dela universitatea din Heidelberg, Ioh. Ands. Eisenmenger (Entdecktes Iudenthum. 2 vol. Königsberg 1700); de Cholewa Pawlikowski (der Talmud. Regensburg 1866. Ed. II 1881); de Prof. Dr. Aug. Rohling (der Talmud-Iude), şi de alţi mulţi, înainte şi după aceştia. Aici, pentru a caracterizŕ, în puţine cuvinte, spiritul acestei «cărţi sfinte», a jidanilor, e destul să reproducem următoarea apreciere a unui alt specialist cunoscut, profesor la Academia imperială orientală, din Viena, Dr. Adolf Wahrmund citat de noi şi în text, care zice (Babylonierthum, Iudenthum und Christenthum Leipzig 1882, pag. 215):
«Spiritul de ură generală împotriva umanităţii, (des allgemeinen Menschenhasses), care vorbeşte dintr’însul face ca Talmudul să fie o carte unică, în literatura tuturor popoarelor. După Talmud jidanul singur este om, ceilalţi (goim) însă nu sunt oameni, pentru că se trag din duhurile cele necurate; ei au aceiaşi natură ca şi dobitoacele, şi trebue consideraţi deopotrivă cu câinii şi măgarii; jidanul însă este din substanţă divină… De aceea, dacă nu ar fi jidani pe lume, zice Talmudul, nu ar fi nici ploae, nici lumina soarelui şi lumea ne ar putea să existe. Dumnezeu a dat jidanilor putere asupra averilor şi vieţii tuturor popoarelor. Aproapele e numai jidanul pentru jidan. Un goi, care loveşte pe un jidan, merită moartea. Este oprit de a împrumuta goimilor fără a-i cămătări, căci viaţa lor e în mâinile jidanilor, şi cu atât mai mult banii lor. Este drept de a ucide pe cel necredincios cu mâinile sale…
Cele ce urmează, aparţin vestitului Maimonides (1136-1204), pe care jidanii îl numesc Vulturul Sinagogei şi care a scris un comentar pentru Mişna şi un compendiu pentru Talmud. (El zice): Creştinii cari rătăcesc pe urmele lui Hristos… sunt cu toţii idolatri şi după propria declaraţie a Talmudului, trebue să procedezi faţă de dânşii, ca faţă de idolatri. Este oprit a0ţi fi milă de cel necredincios; de aceea, dacă îl vezi murind, sau înecându-se într’un râu, sau că este aproape de moarte, nu trebue să-l scapi. Porunca să nu ucizi, zice Maimonides, îmsemnează că nu trebue să ucizi pe om din Izrael. Rabbi Salomo Iarchi spune: Pe cel mai bun dintre creştini trebue să-l sugrumi.
Acest spirit neuman (unmenschliche Geist) preponderează în Talmud şi, întrucât e cu putinţă, el se şi aplică de către practica talmudică până în zilele noastre Câteva păreri contrare ale unor Rabini cevŕ mai umani aşà dar nu au nici o valoare (können also nicht ins Gewicht fallen)»..
Această caracterizare a Talmudului, e făcută nu din izvoare de a doua mână, ci după textul original, şi nu de vreun ignorant oarecare, «antisemit», ci de un profesor universitar, specialist în limbi orientale, pe râspunderea sa, nu numai morală, ştiinţifică, ci şi a situţiei oficiale pe care a ocupat-o, ca funcţionar al Statului Austriac.
Talmudul însă nu este o carte, poate numai de învăţături particulare, cu reprezintă însăşi legea jidanilor, considerată de dânşii ca sfântă.
Jidanii în adevăr recunosc, ca bază a religiei lor, două legi: legea scrisă şi legea orală.
Legea scrisă, încele cu cele zece porunci, date de Iahve prin mijlocirea lui Moise şi cuprinde cele cinci cărţi ale lui, la care jidanii se îmchină sub numele de Thora. Această lege scrisă, a fost încheiată în Babilonia la anul 450 în. de Hr., de marele lor cărturar Ezra, care este adevăratul ei autor şi întemeietor al Iudaismului, al teocraţiei iudaice, abătând legea divină dela înţelesul ei original.
Legea orală, are aceiaşi origine divină întrucât şi ea a fost dată de Iahve lui Moise, după cum afirmă jidanii, bazându-se pe următorul text:
«Esod. 4. 28. Şi Moise spuse lui Aaron toate cuvintele lui Iahve, cu care-l trimese, şi toate semnele care le ordină.
Moise dară şi Aaron merseră şi adunară pe toţi bătrânii fiilor lui Izrael. Şi Aaron li vorbi toate cuvintele, pe care Iahve le-a zis lui Moise».
A ceastă lege orală – dată de Iahve lui Moise şi lui Aaron şi transmisă de dânşii direct «bătrânilor», cari au urmat, în cursul veacurilor, şi cari au stăruit să o dezvolte prin comentarii continue numite Midraşim (singular: Midraş), adunându-se în anumite localuri, «Beth-ha-Midraş», şi care există până astăzi, cu acest nume şi cu această destinaţie, de sucire şi răsucire a înţelesului legii, pe lângă toate Sinagogele.
Fiecare Midraş cuprinde însă expuneri cu caracter diferit: fie de norme scoase din lege, pentru interpretarea doctrinei şi fiind obligatorii pentru îndrumarea vieţii, numite «Halaha», fie numai de povestiri şi notiţe, cu caracter practic, literar, ştiinţific, etc., numite «Haggadah», care nu sunt obligatorii.
Toate aceste comentarii, ale «bătrânilor», ale învăţaţilor, transmise, oral din timpurile cele mai vechi, dar mai ales începând cu anul 150 în. de Hr. şi până la anul 220 după Hr., (a aşa numiţilor învăţători: Tanaim) alcătuesc «Mişna», care este oarecum textul Talmudului, care a fost scris pe la anul 200 de Rabinul vestit Iehuda-ha-Nasi (137-217 după Hr.), Patriarhul, sau Ha-Kadoş, cel sfânt, sau mai pe scurt «Rabbi», strănepot al vestitului Gamaliel, care a fost elev al cabalistului Simon-ben-Iohai, şi învăţător el însuşi al apostolului Pavel (Faptele 22. 3)
Dar şi după redactarea textului Mişnei, bătrânii au continuat să comenteze legea, atât acei din Ierusalim, numiţi «Amoraim» (vorbitori), cât şi acei, mai ales, din Babilonia, «Saboraim» (răzgânditori), care ne-au dat aşa numita Gemara (încheierea legei). Impreună, Mişna şi Gemara, se numesc «Talmud», care însemnează învăţătură, cu deosebire, că avem o singură Mişna, şi două Gemare, acea din Ierusalim, şi acea din Babilonia. De aceea sunt şi două Talmuduri: acle mai puţin complect, terminat prin veacul al patrulea după Hr., numit «Talmud Ieruşalimi» (din Ierusalim), şi celălalt, adevăratul Talmud, când se vorbeşte de dânsul, numit «Talmud Babli», încheiat pe la anul 500, după Hr.
Astfel, legea orală – care nu se mai putea păstra în memorie, din cauza numeroaselor comentarii – s’a transformat şi ea în lege scrisă, având acelaş caracter obligator şi sfânt, pentru toţi jidanii, cu deosebire că Talnudul în special e considerat de învăţaţii lor ca fiind superior chiar celor cinci cărţi ale lui Moise.
Talmudul însă ni prezintă o particularitate cu adevârat stranie, şi unică, în această privinţă, în literaturile tuturor popoarelor din lume.
In textul Talmudului, în adevăr – anume pentru că învăţăturile lui duşmănoase să fie cât mai puţin accesibile goimilor şi să se poată răstălmăci, la ocazie – cuvintele sunt scrise fără vocale. De pildă – dacă Evanchelia noastră, ar fi adoptat şi ea sistemul Talmudic, iata care ar fi fost înfăţişarea unuia din textul ei cunoscut (Ioan 13. 34): rdn n d v c s v bţ nl pr prcm ş vm bt – adică – ordin nou dau vouă, ca să vă iubiţi unul pre altul, precum şi eu v,am iubit!
Pe lângă aceasta, Talmudul este un haos, un adevărat labirint, în nu numai puţin de douăsprezece volume, în care învăţăturile esenţiale sunt împrăştiate şi învăluite, şi care e redactat în limba arameică – cunoscută numai de cei puţini, cărturari – într’un şir: fără virgule şi fără puncte.
Se cerea aşadar numai decât să se întocmească un extract, un manual, un compendiu de întrebuinţare curentă a învăţăturilor Talmudului, după care ei să se poată călăuzi în viaţa de toate zilele, un adevărat vade-mecum pentru jidani.
Un asemenea extract, pentru a înlesni întrebuinţarea Talmudului, a şi fost întocmit, prin veacul al XVI-a de către Rabi Iacob-ben-Aşer, sub titlul, «Arba Turim» (cele patru şiruri), şi anume:
I. Orah Haim («calea vieţii») tratează despre Sâmbătă, sărbători, obiceiuri religioase.
II. Iore dea («el ne învaţă ştiinţa»), tratând despre ritual.
III. Eben haezer («piatra de ajutor») tratând despre legile căsătoriei.
IV. Hoşen hamişpot («scutul dreptăţii») cuprinzând legile civile şi criminale.
Insfârşit, un alt mare învăţat al jidanilor, Rabi Iosef Caro (1488-1575), din Safed, în Palestina, vestit cabalist, în curs de douăzeci de ani a sucit şi a răsucit textul acestor «patru şiruri», ale lui Reb Iacob-ben-Aşer, păstrându-le, dar concentrând conţinutul lor, şi le-a redactat din nou într’un codice, pe care l-a numit Şulhan-Aruh («masa gătită»), publicat la Veneţia (1565).
Şulhan-Aruhul, putem zice dar că este cvintesenţa Talmudului, cuprinzând învăţăturile lui duşmănoase împotriva celor de altă credinţă, într’un adevărat codice de legi, civile, criminale şi religioase, obligatorii pentru toţi jidanii, ori unde sunt. Aşŕ şi este obşteşte recunoscut şi impus de Rabinii lor. Şi ne vom mărgeni să cităm numai două mărturisiri din ţară de la noi.
Astfel, într’o broşură a sa de pe la 1895, scrisă împotriva lui Nicu Ceaur Aslan, cunoscutul Rabin A. Taubes, dela Bârlad, a zis lămurit:
«Talmudul şi Şulhan-Aruhul dirig mişcările noastre sufleteşti şi noi evreii suntem datori a le urma».
Iar un altul nu mai puţin cunoscut, Rabinul Dr. Niemerower, într’o întâmpinare, publicată prin ziarul «Opinia», din Iaşi, dela Ianuarie 1908, se raporteaă şi el la: «Codicele religiei noastre Şulhan-Aruh».
Un codice presupune însă şi o autoritate, ca să supravecheze aplicarea strictă a legilor lui. Aceasta o reprezintă nu numai autoritatea morală a Rabinilor, ci şi autoritatea civilă, teocratică, a unei organizări în toată forma, existând pretutindeni, supt numele nevinovat de comunităţi, şi care este «Cahalul», dispunând, ca mijloc de coerciţiune, de Herem, afurisenia.
Va să zică: cele două morale codificate, aplicarea lor strictă – împotriva celor de altă credinţă – fiind supusă controlului sever al Statului în Stat jidovesc.

  1. #1 by barna remus on August 2, 2010 - 7:23 pm

    sti ceva despre proprietatile lui Ac Cuza

  2. #2 by lancier14 on Iunie 20, 2011 - 6:28 pm

    De ce sunteţi interesat de proprietăţile materiale ale lui A.C. Cuza?

  3. #3 by Earth and Sea on Octombrie 26, 2013 - 12:26 am

    Sorry I can’t write in Romanian (I have only an elementary understanding of Romanian), but this book seriously needs to be translated into English. Americans need to be educated about the issue of Galilee vs. Judea and other observations made by A.C. Cuza in the book. Here in America the „Christianity” is often very Judaized and Americans use the grotesque and blasphemous grouping „Judeo-Christian,” and I think this book by A.C. Cuza would be a great antidote to that. The American „Christianity” has become so Judaized that some well-intentioned people out here turn to paganism or atheism, because they too believe the lie that Christianity is essentially Jewish, a lie which A.C. Cuza brilliantly debunks in this book.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: