14 iulie 1935: Crearea Partidului Național Creștin din fuzionarea Ligii Apărării Național Creștine cu Partidul Național Agrar

sediul-partidului-national-crestin

La 14 iulie 1935 a fost creat Partidul Național Creștin din fuzionarea Ligii Apărării Național Creștine (condusă de Prof. A.C. Cuza) cu Partidul Național Agrar (condus de poetul Octavian Goga). Noua formațiune l-a avut Președinte Suprem pe A.C. Cuza, iar președinte pe Octavian Goga. Liderii tinerilor radicali din L.A.N.C. se arată profund nemulțumiți de de această fuziune și au loc tulburări în cadrul organizației. Una dintre nemulțumiri este transformarea Ligii în partid. O constantă a luptei cuziste a fost acțiunea îndreptată împotriva „oligarhiei partidelor politice”, Profesorul Cuza afirmând tranșant că LANC nu va fi transformată în partid, căruia îi este superioară: „Liga este o mare idee care unește – „partidele”, sunt mici asociații cari desbină”. O altă obiecție este legată de persoana lui Octavian Goga, pe care tinerii „lăncieri” nu îl agrează. Frământările din cadrul L.A.N.C vor avea ca urmare părăsirea formațiunii ce către personalități marcante ale sale, printre care I.V. Emilian. Emilian, vechi militant cuzist și fost lider al tineretului „lăncier”, va crea o nouă grupare politică, „Svastica de Foc”.

, ,

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: