„Un studiu mult aşteptat”

Recent am intrat în posesia lucrării lui A.C. Cuza, Studii economice-politice 1890-1930, Imprimeriile „Independenţă”, Bucureşti, 1930. Parcurgând textele cuprinse în respectiva lucrare realizezi că, deși au trecut și peste 100 de ani de la scrierea lor, rămân de o actualitate dramatică. Profesorul de economie politică ne-a prezentat în amănunt o problemă și ne-a dat și soluțiile. Nu am fost capabili să aplicăm în plan real învățătura Profesorului. Deocamdată.

Zilele trecute am primit din partea autorului: „Studii economice-politice (1890—1930). Cu o intro­ducere de A. C. Cuza”. Am citit, fără întrerupere, „introducerea”, cuprinzând 91 de pagini la un volum de peste 800 pagini, „închinat apărătorilor luminaţi ai ideii de naţionalitate în politica economică românească”.
Constat dela început că termenul „introducere” constitue un exces de modestie față de ceea ce cuprinde. Mai potrivit ar fi fost, studiu. Și încă un studiu luminos, care conduce pe cititor într’un domeniu ce se cerea de mult să fie tratat.
În adevăr, intelectualii români, cari vor fi citit felurite studii şi scrieri de polemică, în chestiunea jidovească, vor fi simițit de sigur lipsa unei lucrări de sinteză, în care să se oglindească lupta ideii de naţionalitate contra rătăcirii teoretice a ideilor de „umanitate şi liberalism” pe tărâmul economic, în ultimii 70 de ani din viaţa statului român. Nimeni nu era mai indicat a trata această chestiune ca Dl. A. C. Cuza, nu numai ca luptător naţionalist-creştin, care a dat mişcării noastre o doctrină desăvârşită, dar şi în calitate de economist care timp de trei decenii a adus o deosebită strălucire catedrii de economie politică dela Universitatea din laşi. Lacuna ce simţim, cu toţii, astăzi este împlinită.  Îi mulţumim, pentru că deschide o pagină nouă din istoria politicii româneşti, şi anume, cea mai interesantă, cea mai instructivă de care nu s’a ocupat nimeni până acum: latura economică a chestiunii jidoveşti, în politica noastră de stat, de când am apărut la orizontul vieţii internationale, dela Unirea Principatelor până astăzi.
Dată fiind calamitatea invaziei jidoveşti, cu acapararea târgurilor din Moldova României mici, cu în­mulţirea îngrijorătoare a Jidanilor şi descreşterea populaţiei româneşti strâmtorată şi isgonită din mijloacele ei de existenţă, orice Român luminat şi patriot avea să-şi pună întrebarea: care vor trebui să fie directivele politicii economice româneşti faţă de noua situaţie.
Urmărind răspunsul ce rezultă din declaraţii oficiale, scrieri, atitudini şi fapte înregistrate din timpul domniei lui Cuza-Vodă până azi, Dl. A. C. Cuza ne poartă, cu măestrie de istoric, prin luminişurile salvatoare şi întunecimile periculoase, între cari s’a sbătut societatea romanească în ultimii 70 ani.
Din luminişurile bunului simţ românesc s’a înălţat radioasă, ca o moştenire neperitoare a experienţii noastre istorice, ideia de naţionalitate susţinută de fii ai neamului de pe întreg întinsul pământului strămoşesc, spre a se face şi în acest fel dovada unităţii de gândire şi simţire a sufletului integral românesc.
Ideia de naţionalitate a fost susţinută dela Cuză-Vodă încoace de fiii Ardealului robit Dionisie P. Marţian (1829—1865) şi Simeon Bărnuţiu (1808—1864) îmbrăţişaţi cu neţărmurita iubire în Principatele Unite; a fost susţinută de Basarabeanul Bogdan Petriceicu Haşdeu (1836—1907); de străluciţi fii ai Moldovei precum Vasile Alexandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Alexandru D. Holban, Gh. Mârzescu ; de energici luptători ai Munteniei, cari au sărit în ajutorul Moldovei cotropită de Jidani.
Figurile, intrate în istorie, a acestor luptători ne apar în toată splendoarea talentului, erudiţiei, cugetării ori energiei lor pusă în slujba necesităţii de a îndruma politica economică a României mici spre ocrotirea iniţiativei şi muncii romaneşti.
Din întunecimile periculoase ale curentului contrar, tinzând a impune statului român modern, abia începător, ideile de „umanitate şi liberalism”, se ridică două figuri, pretenţioase şi presumpţioase, nu lipsite de talent, dar cu sufletul uscat şi pustiit de neîncrederea în forţele de propăşire şi viitorul neamului, din care au ieşit: Titu Maiorescu şi Petre Carp. Ambii au purtat cu ei toată viaţa sentimentul negativ, sterp şi oarecum molipsitor al scepticismului faţă de perspectivele de consolidare şi înălţare a poporului român. Din acest fond rătăcit de cugetare şi simţire, fatal trebuia să rezulte şi nenorocita indicaţie de orientare, pe care au preconizat-o pentru ţară, în timpul răsboiulul mondial, care indicaţie i-a fixat definitiv în Judecata istoriei noastre politice. Cu tot ascendentul ce-l exercitau asupra contemporanilor şi prin însuşirile lor proprii şi prin organizaţia politică a „Junimei”, aceşti fruntaşi „junimişti” nu au putut abate dela linia de conduită naţionalistă, opinia noastră publică, în răstimpul dela 1866 până la 1879, tocmai în vremea când s’a fixat situaţia juridică a Jidanilor în Constituţie. Nici la 1866, când ne-am făurit-o, nici la 1879, când am revizuit-o, nu s’a putut introduce în familia naţiei româneşti Jidovimea contropitoare şi parazitară, mulţumiţi, ideilor lui Bărnuţiu, care de pe catedra Universităţii din Iaşi, a făcut şcoală şi mulţumită, şcolarilor săi de talent şi energie, cari au ştiut să impună şi la 1866 şi la 1879 singura soluţie compatibilă eu interesele noastre vitale.
Nu trebue uitat nici numele lui Alexandru D. Holban.
România mică îşi croise cadrul juridic, în care aşezase pe Jidani. I se cerea numai energia morală să-i facă a simţi aplicarea strictă a ideii de naţionalitate, adică de protecţie consequentă şi crescândă a elementului românesc în viaţa economică cu aşa efect, încât Jidanii, negăsând nici spaiţii litere şi nici poziţii dominante de cucerit să fie constrânşi de aspra necesitate a se îndrepta spre alte meleaguri.
Această politică economică, înfăptuindu-se tot mai adânc şi mai efectiv, o dictau intresele noastre vitale. Dar pentru aplicarea ei se cereau două condiţiuni: oameni de caracter şi o concepţie justă a economiei politice.
Oamenii de caracter i-a împuţinat, până aproape de limita dispariţiei, politica de partid cu sistemul slugărniciei faţă de şef şi al corupţie, mântuită abil şi fertil de Jidani.
Concepţia justă a economiei politice nu au avut’o nici conducătorii noştri oficiali, nici cei chemaţi să o răspândească de pe catedre. Şi pentru unii şi pentru alţii, economia -politică era şi încă este „ştiinţa creiării, distribuţiei şi consumaţiei avuţilor”, independent de naţie şi patrie. Şi această ideie, aşezată pe fundamentul fals al umanitarismului şi liberalismului, au căutat să o aplice şi unii şi alţii, unui popor lipsit de cultură, de experienţă în lupta pentru existenţă cum era şi este încă poporul român dela întemeierea Regatului până azi! O mai profundă rătăcire, cu mai păgubitoare consecinţe nu se poate înregistra. Cu atare politică economică era fatal să pierdem toate oraşele Moldovei, cu toate isvoarele de bogăţie : meserii, comerţ, mică industrie în favoarea Jidovimei cotropitoare.
Acum după ce culegem fructele amare ale propriei noastre netrebnicii şi rătăciri teoretice, nu ne rămâne decât să se întoarcă guvernanţii şi specialiştii în materie, la singura definiţie mântuitoare pe care o dă Dl. A. C. Cuza economiei politice, nu numai pentru a corija o teorie, ci mai ales pentru a-i impune aplicarea practică, şi anume : „Economia – politică este ştiinţa legilor şi factorilor, cari stăpânesc poporaţia umană în raport cu mijloacele de existenţă, având ca scop cunoştinţa şi conducerea luminată a economiei naţiunilor”.
Aşadar, adevărata ţintă a economiei politice este în primul rând să ne înveţe cum să înţelegem şi să conducem economia propriei noastre naţiuni. De altfel, şi ştiinţa germană conştientă de datoria ce-i incumbă, numeşte această ramură de ştiinţă „National-economie” ! Dacă aşa s’ar fi înţeles, dela mijlocul veacului trecut, economia politică; şi partidele politice, în acest sens, ar fi aplicat-o la guvern, desigur că România mică ar fi rămas stăpână, cu meseriaşii ei, cu comercianţii ei autohtoni, pe orașele Moldovei.
În vremea când erezia periculoasă a liberalismului economic, susţinut de fruntaşi junimişti, cari se apropiau de guvern, îşi produsese nefastele-i consecinţe, în luna Decemvrie 1886, se întorcea în ţară dela studii Dl. A. C. Cuza. Imediat el înţelege falsitatea acestui punct de vedere şi printr’o serie de studii, reproduse în volumul de care ne ocupăm, ia poziţie precisă, curajoasă, independentă în contra liberalismului economic din propria-i grupare politică: „Junimea”, în care se înscrisese ca membru. Agerul cercetător nu a înţeles să-şi sacrifice convingerile ştiinţifice, dobândite prin studii sistematice, spre a-şi menaja perspectivele de a ajunge. Alături de savant se ridica un caracter. Şi şi-a păstrat aceste preţioase însuşiri, sporiindu-le în iiniştea cahinetului său de lucru şi în vâltoarea luptelor politice, timp de 40 de ani, stând p r in consequenţa lui impunătoare ca un îndreptar pentru cei slabi şi un rar exemplu pentru tinerile generaţii.
Dela 1890 până azi publică o serie de studii economice, a căror lumină a adus şi aduce mereu opinia, publică la dreapta judecată, la convingerea că aplicarea doctrinei naţionaliste în politica de stat a României este singura soluţie mântuitoare.
Faptul cum se trezeşte şi în ţară şi peste hotare conştiinţa generală în faţa problemei jidoveşti, constitue o dovadă că Dl. A. C. Cuza a avut viziunea profetică a stăpânirii ideii de naţionalitate.

I. C. CĂTUNEANU

(„Înfrățirea românească”, organ al Ligii Apărării Naționale Creștine, Anul VII – Nr 7, Cluj, 1 februarie 1931)

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: