Uniformă cuzistă (1935-1938)

Pe când mă documentam pentru lucrarea de licenţă dedicată activităţii politice a prof. A.C. Cuza, am dat peste blogul jurnalistului de investigatii Dan Badea. Poza de mai sus era trecută cu explicaţia: „Bunicul Ion Bandea în pas cu moda legionară a vremii”. Imaginea era imortalizată în anul 1938, cu câţiva ani înainte ca Ion Badea să cadă pe frontul de răsărit, dincolo de Iaşi, în urma unei ofensive a ruşilor. Am semnalat domnului Badea că este vorba despre o uniformă a Partidului Naţional-Creştin, cunoscuţi drept „cuzişti”, corectură efectuată ulterior după ce şi domnia sa a consultat prieteni  istorici. Preşedintele Suprem al PNC era profesorul şi academicianul Alexandru C. Cuza. Domnul Badea a fost foarte amabil şi mi-a pus la dispoziţie această imagine, lucru pentru care ţin să îi mulţumesc. Din nefericire, coordonatorul ştiinţific al lucrării a considerat că imaginea nu îşi poate găsi locul în respectiva lucrare, deşi relevanţa sa în susţinerea anumitor aspecte ale vieţii politice a profesorului ieşean era evidentă. Motivul cenzurării TUTUROR imaginilor cu legătură directă la activitatea politică „cuzistă” era pe cât de hilar pe atât de îngrijorător. Chipurile, am putea jigni orgoliul şi sentimentele unui profesor evreu care ar fi făcut parte din comisia de licenţă. Cu o astfel de atitudine, multe aspecte ale istoriei vor fi mistificate, deformate sau vor rămâne tabu. Atitudine incompatibilă cu cercetarea istorică LIBERĂ a ORICĂRUI aspect al istoriei naţionale (sau de aiurea), indiferent cui ar răni orgoliul…

, ,

  1. #1 by Dan Badea on Martie 7, 2011 - 4:11 pm

    In text s-a strecurat o eroare: in loc de „Bunicul Ion Badea” ati scris „Bunicul Dan Bandea”.

  2. #2 by lancier14 on Martie 7, 2011 - 7:29 pm

    Adevărat, îmi cer scuze pentru greşeală. Am operat corectura în text. Încă o dată mulţumiri pentru bunăvoinţă, sper că nu v-am creat probleme cu acest material.
    Toate cele bune!

  3. #3 by ciprianbaciu on August 20, 2013 - 1:41 pm

    Nu inteleg de ce aceasta reticenta fata de imagini cu svastika. E o realitate istorica, nu inteleg de ce svastika e mai rea decat secera si ciocanul? Pana si crucea, la origini, reprezenta un oribil instrument de tortura.
    Habar n-aveam ca svastika a fost simbolul LANC, habar n-aveam ca Zelea Codreanu si sotia lui au purtat pe cap, la cununie, coroane cu svastici pe frunte. Istoria se pare ca ne ofera, tot mai mult, senzatii tari.
    Sunt foarte interesat (ca studiu istoric) de originile si manifestarea antisemitismului romanesc, mai ales in conditiile in care Jobikul din Ungaria (care dispune de brigazi paramilitare), are un discurs pronuntat antisemit, deci se poate vorbi de tensiuni anti-Semite in crestere, in spatiul acesta European, iar chestiuniea acestea devine cat se poate de actuala.
    Doar cunoscand adevarul istoric, putem sti cat de cat la ce sa ne asteptam pe viitor, ca tendinte macro-istorice.

  4. #4 by ciprianbaciu on August 20, 2013 - 1:42 pm

    Nu inteleg de ce aceasta reticenta fata de imagini cu svastika. E o realitate istorica, nu inteleg de ce svastika e mai rea decat secera si ciocanul? Pana si crucea, la origini, reprezenta un oribil instrument de tortura.
    Habar n-aveam ca svastika a fost simbolul LANC, habar n-aveam ca Zelea Codreanu si sotia lui au purtat pe cap, la cununie, coronae cu svastici pe frunte. Istoria se pare ca ne ofera, tot mai mult, senzatii tari.
    Sunt foarte interesat (ca studiu istoric) de originile si manifestarea antisemitismului romanesc, mai ales in conditiile in care Jobikul din Ungaria (care dispune de brigazi paramilitare), are un discurs pronuntat antisemit, deci se poate vorbi de tensiuni anti-Semite in crestere, in spatiul acesta European. Problema este de actualitate si numai studiind ce s-a intamplat in trecut, putem face o estimare a tendintelor macroistorice actuale.

  1. O fotografie senzationala cu bunicul jurnalistului Dan Badea, redactor sef la ziarul Curentul, fost “cuzist”, membru al Partidului lui A C Cuza | Victor Roncea Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: