Arhivă pentru Martie 2009

Casa lui A.C. Cuza din strada Codrescu (Iaşi)

casa_ac-cuza4

Anunțuri

3 comentarii

A.C. Cuza – o caracterizare de Sterie Diamandi

În amurgurile zglobii de primăvară sau în cele melancolice de toamnă, pe străzile lăturalnice ale Iaşului pitoresc, se strecoară silueta elegantă a unui moşneag care, cu toată povara vârstei, se învredniceşte să-şi păstreze sprinteneala trupului şi voiciunea minţii. E vorba de profesorul A.C. Cuza. Roata vremii nemiloase, care macină fără cruţare pe alţii, pe dânsul parcă l-a ocolit cu dinadinsul; unii ar fi dispuşi să creadă că ea s-a temut să înfrunte tăişul unei riposte spirituale. Oricum ar fi, bătrâneţea lui A.C. Cuza ne oferă un spectacol reconfortant. Fostul profesor de economie politică nu prezintă nici una din metehnele oamenilor înaintaţi în vârstă. Cu toată povara celor 76 de ani, el îşi păstrează prezenţa de spirit, verva lui îndrăcită, luciditatea minţii şi unele din elanurile tinereţii. Chiar ideea lui fixă în materie de ideologie politică, nu este un reflex al vârstei, ci expresia unei convingeri. Privindu-l pe A.C. Cuza, bătrâneţea încetează de a fi un coşmar; are chiar însuşirea că se înfăţişează sub o formă atrăgătoare. Dl A.C. Cuza este destul de inteligent ca să-şi dea seama de această situaţie privilegiată şi destul de înţelept ca să nu se bucure de dânsa. Epicurean, în accepţia filosofică a cuvântului, el nu cunoaşte tumultul pasiunilor care consumă, ci numai neastâmpărul unei inteligenţe sclipitoare şi jocul săltăreţ al unui spirit veşnic treaz. Şi totuşi, acest om spiritual şi ironic, pentru care orice obiect sau întâmplare e prilej de zeflemea şi de butadă, reprezintă tocmai în domeniul expus tuturor fluctuaţiilor întruchiparea consecvenţei. E unul din rarii noştri oameni politici care concep politica nu ca un sport sau ca un mijloc de căpătuială, ci ca un apostolat.  Citește restul acestei intrări »

1 comentariu

NAŢIONALITATEA ÎN ARTÃ – (recenzie) de N. Crainic

Nichifor Crainic Revista “Gandirea”, Anul XIV, Nr. 3, Martie, 1935

Acum treizeci de ani, în 1905, cultura noastra se îmbogatia cu o carte de doctrina nationalista, ce-ar fi trebuit sa ajunga îndreptarul clasic al creatiei românesti. E Nationalitatea în arta de d. A. C. Cuza. Aceasta opera s’a bucurat de blestemul unei taceri compacte, a carei ghiata nicio discutie n’a spart-o. În treizeci de ani, ajunsa abia, — si totusi, — la a treia editie, ea continua sa duca o existenta subterana, asemenea scrierilor neîngaduite de censura Evului Mediu sau a cartilor crestine care circula în taina pe sub teroarea din împaratia Sovietelor. Soarta ei e semnificativa pentru tot ce e produs curat românesc în aceasta tara unde nu constiinta nationala stapâneste si calauzeste. O alta putere, suprapusa noua, diabolic organizata pâna în cel din urma amanunt, captând aproape toate mijloacele de publicitate si aproape toate oficiile de fabricat opinii, domina, strivitoare, sufletul României de azi. Aceasta putere apartinând unei minoritati de rasa streina exercita asupra productiei românesti, spirituale, politice si economice, o censura sustinuta, ce nu cunoaste margini în ferocitatea ei abia disimulata si în intoleranta ei cruda. Atotputernicia ei este evidenta în politica si economie. În domeniul culturii ea a crescut covârsitor. Toate marile tipografii, uzinele cotidianelor, sânt ale ei, — afara de Universul; toate marile edituri sânt ale ei, — afara de Cartea Româneasca; majoritatea librariilor e în mâinile ei; majoritatea chioscurilor de ziare îi apartine. Mijloacele de productie si de raspândire a imprimatului, — carte, revista, ziar — sânt proprietate straina. Nouazeci la suta din tot ce se tipareste în România, din tot ce alcatueste hrana intelectuala zilnica a poporului românesc, poarta pecetia spiritului si a intereselor acestei puteri ce ne-a coplesit, — nu prin numar înca, dar prin organizatie si solidaritate.   Citește restul acestei intrări »

Lasă un comentariu