Încã o împerechere de vorbe, oribilã: stiinta antisemitismului. Cum poate fi antisemitismul, stiintã? Se vor întreba indignati savantii cu „rocele”, savantii cu „focele”, savantii cu „ixele”, savantii cu „sufixele”, savantii cu fixele lor pretinse „idei” de culturã?
Antisemitismul? Pentru savantii acestia e doar numai o sãlbãticie: manifestatie oarbã de instincte brutale, rãmãsite ale unor timpuri preistorice. O rusine în mijlocul civilizatiei noastre, pe care o condamnã deopotrivã stiinta si constiinta luminatã a omului liber de prejudecãti si patimi.
Aceasta este „atmosfera” pe care au creat-o, mai cu deosebire jidanii – si pe care o întretin jidãnitii – în jurul antisemitismului, prostind pe naivi sau exploatând naivitatea celor prosti, cu pretentii: de a fi si ei „la înãltimea civilizatiei moderne”. Si cine nu voieste sã fie?
De pildã, e un caz interesant al unui jidãnit, de origine el însusi jumãtate jidan, vorbind cu câtiva ani mai înainte, cu aere de strasnic savant despre antisemitismul nostru, care era si pe vremea aceea ceea ce este acum, neschimbat.
Si iatã ce ne spune acest autor, nomen-odiosum – trãdãtor atunci al gândirii nationale, precum a fost mai pe urmã, trãdãtor al actiunii nationale, în timpul rãzboiului – în revista „Viata Româneascã”, anul II, nr.11, din Noiembrie 1907 (pag. 186, 204-207).
Vreau sã vorbesc despre chestiunea evreiascã… cu desãvârsire denaturatã de iudofagia vulgarã si feroce a antisemitilor nostri, care astfel… ne compromit în fata lumii civilizate…
Cu armele ruginite, scoase din arsenalul prigonirilor medievale cu propaganda de urã, cu pãtimasa atâtare la excese, cu rãscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… se poate numai compromite o cauzã dreaptã, – care nu este numai cauza antisemitismului…
A da, însã acestui conflict… un aer fals de prigonire a unei rase, de prigonire religioasã, de antisemitism într-un cuvânt, poate servi numai cauza adversarilor, bucurosi sã exploateze divagãrile câtorva maniaci… scandalagii antisemiti, provoacã punerea la ordinea zilei a întregii chestiuni prematur…
Nici un popor, cu atât mai putin al nostru, nu se poate îngrãdi pânã la infinit, fãrã pedeapsã, împotriva ideilor moderne si nici împotriva actiunii politice din afarã…(Puncte. Punctele de la urmã sunt ale autorului). Asadar nu suspensive, ci amenintãtoare, pãrând a cuprinde o strasnicã prevedere politicã, n.r.)
A pune, deci, chestiunea noastrã pe terenul antisemitismului, pe al urii de rasã, înseamnã a ne duc e la o înfrângere rusinoasã si fatalã pentru noi… Porniri asiatice… demagogie violentã, agitatiune nesãnãtoasã… încercare de a specula asupra patimilor întunecate… (Puncte. Punctele de la urmã sunt iar ale autorului, cuprinzând aceeasi amenintare: pentru asemenea oribile crime, ale antisemitismului nostru, n.r.)
Am reprodus aceastã conceptie tipicã a tuturor jidãnitilor. ªi se vede la ce se reduce: clisee (lumea civilizatã, ideile moderne), dar mai cu deosebire injurii (iudofagia vulgarã si feroce, arme ruginite, instincte bestiale, divagãrile câtorva maniaci, scandalagii antisemiti, porniri asiatice, patimi întunecate).
Asemenea „aprecieri”, le gãsim nu numai la jidãnitii vulgari, ci uneori chiar la unii reprezentanti de altfel distinsi ai culturii, în alte domenii. Astfel, de pildã, eminentul jurisconsult, profesor universitar, orator, om politic, fost ministrual instructiei publice, d. C. Arion, mi-a servit din cauza antisemitismului meu, în plinã adunare a deputatilor, apostrofa – putem zice celebrã, venind de la un bãrbat ca acesta – numindu-mã: omul cavernelor.
Cât pentru jidani – explicatia pe care o dau ei antisemitismului este încã si mai caracteristicã. Pe lângã obisnuitul cliseu, cu sãlbãticie si urã – fireste, fãrã motiv, cãci nu le convine sã discute motivele – antisemitismul este dupã dânsii: o nebunie, o degenerare intelectualã, o boalã a spiritului. În modul acesta considerã unul dintre „intelectualii” moderni cei mai distinsi ai jidanilor, Dr. K. Lippe, de ilustrãorigine, ca strãnepot al vestitului comentator al Talmudului, Rasi, din veacul de mijloc – cel cu „tob sebegoim harog”, pe cel mai bun dintre goimi, omoarã-l.
Med. Dr. K. Lippe, pripãsit la noi din Galitia si stabilit la Iasi – unde a fost închis, omorând prin avort o crestinã – a publicat chiar o scriere specialã cu titlul: „Simptome ale boalei mintale antisemite” („Simptome der Antisemitischen Geistes Krankheit”, Iassy 1887).
Si ca o dovadã cã argumentele de care se servesc jidanii paraziti, împotriva antisemitismului, sunt de o extremã sãrãcie – ca si ale jidãnitilor si pururea aceleasi – iatã ce spune, chiar acum în urmã, Curierul Israelit, oficialul organ el Uniunii Evreilor pãmânteni, în articolul de fond al numãrului sãu de Vineri, 15 Septembrie 1922,sub titlul injurios pentru noi, care scriem la APÃRAREA NAtIONALÃ, numindu-ne o bandã de misei:
„Este la antisemiti o stare de degenerare intelectualã ajunsã la perversitatea simturilor, un fel de sadism mental, de care cei loviti sunt împinsi la minciunã si calomnie”.
Cum vedeti, este o explicatie foarte simplã dar si extrem de naivã: tot ce se spune contra jidanilor este minciunã si calomnie, datoritã unor degenerãri intelectuale specifice.
Definitia antisemitismului – de cãtre jidãniti si jidani – se rezumã, dar, în aceste douã cuvinte: sãlbãticie si nebunie: se întelege: ale antisemitilor. Cât pentru jidani – ca fenomen social – ei nici nu intrã în explicatia aceasta. Ca si cum nu ar fi.
„Sãlbãticia” si „nebunia” au fãcut ca toate popoarele, în toate timpurile, egiptenii, persii, grecii, romanii, arabii precum si natiile moderne pânã în ultimul timp, sã considere pe jidani ca un pericol national si sã ia mãsuri împotriva lor.
„Sãlbãticia” si „nebunia” au întunecat întelegerea celor mai strãluciti reprezentanti ai culturii tuturor natiilor, ca Cicero, Seneca, Tacit, Mohamed, Martin Luther, Giordano Bruno, Friederich cel Mare, Voltaire, Napoleon I, Goethe, Herder, Immanuel Kant, Fichte, Schopenhauer, Cherles Fournier, Ludwig Feuerbach, Richard Wagner, Bisma rck, Rudolf Virchow, Theodor Billroth, Eugen Duhring, si altii nenumãrati, în toate domeniile, ca sã se pronunte contra jidanilor.
„Sãlbãticia” si „nebunia”, în sfârsit, explicã antisemitismul celor mai alesi reprezentanti ai culturii noastre, ca Simeon Bãrnut, B. P. Hasdeu, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu.
Sãlbatici si nebuni: toti acestia. Civilizati si cuminti: jidãnitii. Iar jidanii: inexistenti.
Asemenea aberatii se sfarmã de la sine. Cu toate acestea, pentru a confuziona spiritul maselor, ele se produc necontenit. De aceea tocmai si pentru cã asemenea „teorie” – vrednicã de capul jidanilor si de imbecilitatea si venalitatea jidãnitilor – nu este capabilã sã înteleagã antisemitismul, ca fenomen social, noi îi vom spune „teoria
antisemitã”.
Dupã aceastã teorie, a noastrã, în alcãtuirea antisemitismului trebuie sã deosebim trei momente: instinctul, constiinta, stiinta.
Instinctul a fãcut ca întotdeauna multimea, care se preocupã în primul rând de interesele sale materiale imediate, sã se împotriveascã parazitismului jidanilor, prin miscãri populare, adeseori sângeroase, si generale, precum a fost între altele multe, pretutindeni, teribila miscare a cazacilor, din Ucraina, condusã de Bogdan Hmelnischy si în care au pierit peste 250.000 de jidani în 1649.
Constiinta pericolului jidovesc se trezeste treptat, mai întâi în clasele culte, si apoi se întinde la tot mai multi, care se unesc cu multimea, sprijinind revendicãrile ei, ele însele devenind constiente.
Stiinta începe cu cercetãri partiale, pânã când ajunge – abia în zilele noastre – la determinarea obiectului ei, cercetând iudaismul ca fenomen social, despãrtit de mediul în care cautã sã se confunde si constatând cã el este o problemã umanã, si cea mai mare, a cãrei solutie trebuie gãsitã.
Cercetãrile partiale, prin rezultatele la care ajung, am putut zice cã formeazã antisemitismul stiintei. Aceasta este baza, care nu se confundã însã, cu stiinta antisemitismului. Ceea ce le deosebeste este obiectul lor diferit. Si iatã definitia – prin determinarea obiectului – a acestei stiinte, care se vede cã este o adevãratã stiintã cu domeniul ei propriu: „Stiinta antisemitismului are ca obiect iudaismul ca problemã socialã, fiind astfel, în mod necesar, sinteza tuturor stiintelor care pot contribui l a solutia ei”.
Care sunt aceste stiinte, care prin cercetãrile lor partiale contribuie la cunoasterea iudaismului, am vãzut. Si iatã în ce fel stiinta antisemitismului se foloseste de rezultatele lor, pentru a îndruma solutia ei.
Istoria: constatã cã de la început jidanii sunt un popor rãtãcitor printre celelalte popoare, nomad, fãrã patrie. Stiinta antisemitismului stabileste cã acest nomadism este contrar existentei popoarelor sedentare agricole si nu poate fi tolerat.
Antropologia: constatã cã jidanii sunt un amestec de rase diferite între dânsele, neînrudite, ca semitii, arianii. negrii, mongolii. ªtiinta antisemitismului explicã sterilitatea natiei jidãnesti în domeniul culturii, ca un efect al acestei corciri si aratã cã aceastã corciturã nu poate ser vi cu nimic cultura celorlalte natii, pe care numai o falsificã, denaturând caracterele ei.
Teologia: constatã cã religia jidãneascã este o religie particularistã, bazatã pe legãmântul special încheiat de Dumnezeul lor, Iahve, cu jidanii, considerati ca popor ales, ca popor sfânt (am codes), despãrtit de celelalte popoare.
Stiinta antisemitismului deduce cu rigurozitate cã o asemenea conceptie exclude posibilitatea oricãrei conlucrãri pasnice si a oricãrei asimilãri cu jidanii.
Politica: constatã cã pretutindeni, în mijlocul celorlalte natii, jidanii au organizatia lor socialã deosebitã, constituind stat în stat. Stiinta antisemitismului conchide cã jidanii sunt un element anarhic, periculos existentei tuturor statelor.
Economia politicã: constatã cã jidanii au trãit în toate timpurile, chiar în Palestina, ca popor suprapus celorlalte natii, exploatând munca lor, fãrã ca ei sã fie direct producãtori. Stiinta antisemitismului zice cã orice natie are dreptul sã-si apere munca sa productivã de exploatarea jidani lor, care nu pot fi tolerati a trãi ca paraziti, compromitând existenta popoarelor.
Filosofia: constatã cã conceptia iudaismului despre viatã este un anacronism contrar propãsirii umane. Stiinta antisemitismului impune , ca o datorie cãtre civilizatie, ca aceastã monstruozitate culturalã sã fie înlãturatã prin silintele unite ale tuturor natiilor.
Pe constatãrile obiective ale diferitelor stiinte speciale – deosebite de dânsa, stiinta antisemitismului – îsi bazeazã concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeasi solutie: eliminare jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punând capãt existentei lor nefiresti, parazitare, datorate unor conceptii anacronice, contrarã civilizatiei si linistii tuturor natiilor si pe care ele nu o mai pot tolera.
Acea stã teorie antisemitã diferã, cum se vede, de teoria jidãneascã si a jidãnitilor, care reduce explicatia antisemitismului la cele douã manifestatii sufletesti, individuale, si care de îndatã ce se manifestã în masã, sunt ele însãsi o problemã socialã: sãlb ãticie si urã. Si o explicã numai pe aceasta.
Instinctul antisemitismului: poate fi însotit uneori de sãlbãticie si urã. Pentru cã instinctul e orb – cum se zice – desi e asa de sigur în apãrarea vietii.
Constiinta antisemitismului se adaugã, însã, instinctului, întãrind pornirile lui, oricât ar fi de „sãlbatice”. Cãci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai întâi sã existi.
Stiinta antisemitismului: vine, în sfârsit, si explicã fenomenul, luminând tot mai multe constiinta multimii si dând satisfactie deplinã instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimeazã, dezvãluind cauza lor, în parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne dã formula solutiei stiintifice, a problemei iudaismului – pe care nu ne mai rãmâne decât s-o punem în functie, pentru a o realiza.
Antisemitismul modern întruneste dar toate energiile: energia instinctului, energia constiintei, energia stiintei, a adevãrului deplin dovedit, formând o formidabilã putere socialã, capabilã desigur sã rezolve cea mai mare problemã a civilizatiei timpului nostru care este problema jidãneascã. Si cu ce se apãrã jidanii si jidãnitii împotriva acestei puteri uriase, cãutând sã prelungeascã existenta condamnatã a parazitismului lor? Am vãzut: clisee, injurii si mofturi.
Iudeofagia vulgarã si feroce a antisemitilor nostri… ne compromit în fata lumii civilizate… arme ruginite scoase din arsenalul prigonirilor medievale… Rãscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… porniri asiatice… Nebunie… Sadism mental…
Acestea sunt toate argumentele – cãci altele nu au – pe care le opun antisemitismului nostru, crezând a-l înlãtura cu prostii.
Pe când în sânul tuturor natiilor, revoltate împotriva parazitismului Iudei nomade, clocotesc energiile rãzbunãtoare…
(A.C. Cuza, Apãrarea Nationalã, nr.16, 15 Nov. 1922, an I)
