Liga este o mare idee care unește – „partidele”, sunt mici asociații cari desbină.

Liga este o mișcare națională, a timpului nostru – „partidele” sunt stagnații particulare, anahronice, prin natura lor fără nici o mișcare la bază, pentru că nu reprezintă nici un interes superior de existență a nației românești, ci numai interese administrative curente, cari în cele mai multe cazuri, se confundă cu interesele partizanilor, asociați cu jidanii.

Liga este o organizație, subordonată ideei, și în serviciul mișcărei naționale, de care e susținută – și nu se reduce dar la membrii înscriși – „partidele”, fără nici o idee și neavând la bază nici o mișcare, se reduc la membrii înscriși în registre, astăzi în acestea, mâne în altele. Partidele sunt astfel pururea terorizate prin intrigile partizanilor interesați, pentru că dacă nu ar fi susținute de dânșii, ele nu ar putea să existe. În această privință, deosebirea este hotărâtoare, între „partide” și Ligă.

L.A.N.C. – ca idee și mișcare – stă mai presus de organizația ei: cu care nu se confundă.

Când membrii înscriși în organizația L.A.N.C. – ale cărei interese superioare sunt chemați să le servească – se servesc de dânsa, pentru interesele lor personale: să fie imediat eliminați. Orice loc rămas, pe urma lor liber, în organizație, se ocupă de alții, din rândurile mișcărei, pe care o întreține ideea.

Mare grijă, a conducătorilor superiori ai L.A.N.C., trebuie să fie dar de a veghea ca să nu degenereze în „partid”, adică:

De a nu permite ca interesele personale, ale membrilor înscriși în organizație, să se substitue intereselor generale ale marei mulțimi a membrilor neînscriși, cari formează mișcarea națională: pentru a nu compromite ideea pe care numai ea o urmează.

Idee, mișcare, organizație, nedespărțite – dar acea din urmă, organizația, subordonată a celor dintîiu, ideei și mișcărei – aceasta este L.A.N.C. : nu organizație numai, precum sunt „partidele”.

Dacă „membrii neînscriși” în organizație, pleacă – L.A.N.C. rămâne: ca idee și mișcare. Dacă ar fi ca nici mișcarea să nu fie, momentan, la înălțimea ideei – L.A.N.C. rămâne numai o idee, nedestructibilă, mai presus de „oameni”, de organizație și de mișcare: putând să aștepte alți „oameni”, altă organizație, altă mișcare.

De aceea, în ce privește, am procedat fără cruțare, față de acei din organizație, cari nesocoteau ideea și principiul organic al L.A.N.C., făcând-o să degenereze în „partid”, prin apucăturile lor, sau și mai rău, căutând să falșifice doctrina. Pentru a preveni asemenea tendinți – din eroare, sau puse la cale de dușmani – și a le reprima imediat, când s’ar produce, am modificat Statutul și Regulamentul L.A.N.C., așezând organizația ei pe baze mai sigure, pentru că îi păstrează caracterul și îi garantează unitatea conducerei.

(Călăuza bunilor români, ediția a III – a, revăzută și adăogită, cu o introducere Sistemul politic al „Ligii Apărării Naționale Creștine”. Originea, principiul organic, organizația și acțiunile ei, de A.C. Cuza. Iași, „Presa bună”, Institutul de arte grafice și editură, 1927, pg. XI-XII)

Recent am intrat în posesia lucrării lui A.C. Cuza, Studii economice-politice 1890-1930, Imprimeriile “Independenţă”, Bucureşti, 1930. Parcurgând textele cuprinse în respectiva lucrare realizezi că, deși au trecut și peste 100 de ani de la scrierea lor, rămân de o actualitate dramatică. Profesorul de economie politică ne-a prezentat în amănunt o problemă și ne-a dat și soluțiile. Nu am fost capabili să aplicăm în plan real învățătura Profesorului. Deocamdată.

Zilele trecute am primit din partea autorului: „Studii economice-politice (1890—1930). Cu o intro­ducere de A. C. Cuza”. Am citit, fără întrerupere, „introducerea”, cuprinzând 91 de pagini la un volum de peste 800 pagini, „închinat apărătorilor luminaţi ai ideii de naţionalitate în politica economică românească”.
Constat dela început că termenul „introducere” constitue un exces de modestie față de ceea ce cuprinde. Mai potrivit ar fi fost, studiu. Și încă un studiu luminos, care conduce pe cititor într’un domeniu ce se cerea de mult să fie tratat.
În adevăr, intelectualii români, cari vor fi citit felurite studii şi scrieri de polemică, în chestiunea jidovească, vor fi simițit de sigur lipsa unei lucrări de sinteză, în care să se oglindească lupta ideii de naţionalitate contra rătăcirii teoretice a ideilor de „umanitate şi liberalism” pe tărâmul economic, în ultimii 70 de ani din viaţa statului român. Nimeni nu era mai indicat a trata această chestiune ca Dl. A. C. Cuza, nu numai ca luptător naţionalist-creştin, care a dat mişcării noastre o doctrină desăvârşită, dar şi în calitate de economist care timp de trei decenii a adus o deosebită strălucire catedrii de economie politică dela Universitatea din laşi. Lacuna ce simţim, cu toţii, astăzi este împlinită.  Îi mulţumim, pentru că deschide o pagină nouă din istoria politicii româneşti, şi anume, cea mai interesantă, cea mai instructivă de care nu s’a ocupat nimeni până acum: latura economică a chestiunii jidoveşti, în politica noastră de stat, de când am apărut la orizontul vieţii internationale, dela Unirea Principatelor până astăzi.
Dată fiind calamitatea invaziei jidoveşti, cu acapararea târgurilor din Moldova României mici, cu în­mulţirea îngrijorătoare a Jidanilor şi descreşterea populaţiei româneşti strâmtorată şi isgonită din mijloacele ei de existenţă, orice Român luminat şi patriot avea să-şi pună întrebarea: care vor trebui să fie directivele politicii economice româneşti faţă de noua situaţie.
Urmărind răspunsul ce rezultă din declaraţii oficiale, scrieri, atitudini şi fapte înregistrate din timpul domniei lui Cuza-Vodă până azi, Dl. A. C. Cuza ne poartă, cu măestrie de istoric, prin luminişurile salvatoare şi întunecimile periculoase, între cari s’a sbătut societatea romanească în ultimii 70 ani.
Din luminişurile bunului simţ românesc s’a înălţat radioasă, ca o moştenire neperitoare a experienţii noastre istorice, ideia de naţionalitate susţinută de fii ai neamului de pe întreg întinsul pământului strămoşesc, spre a se face şi în acest fel dovada unităţii de gândire şi simţire a sufletului integral românesc.
Ideia de naţionalitate a fost susţinută dela Cuză-Vodă încoace de fiii Ardealului robit Dionisie P. Marţian (1829—1865) şi Simeon Bărnuţiu (1808—1864) îmbrăţişaţi cu neţărmurita iubire în Principatele Unite; a fost susţinută de Basarabeanul Bogdan Petriceicu Haşdeu (1836—1907); de străluciţi fii ai Moldovei precum Vasile Alexandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Alexandru D. Holban, Gh. Mârzescu ; de energici luptători ai Munteniei, cari au sărit în ajutorul Moldovei cotropită de Jidani.
Figurile, intrate în istorie, a acestor luptători ne apar în toată splendoarea talentului, erudiţiei, cugetării ori energiei lor pusă în slujba necesităţii de a îndruma politica economică a României mici spre ocrotirea iniţiativei şi muncii romaneşti.
Din întunecimile periculoase ale curentului contrar, tinzând a impune statului român modern, abia începător, ideile de „umanitate şi liberalism”, se ridică două figuri, pretenţioase şi presumpţioase, nu lipsite de talent, dar cu sufletul uscat şi pustiit de neîncrederea în forţele de propăşire şi viitorul neamului, din care au ieşit: Titu Maiorescu şi Petre Carp. Ambii au purtat cu ei toată viaţa sentimentul negativ, sterp şi oarecum molipsitor al scepticismului faţă de perspectivele de consolidare şi înălţare a poporului român. Din acest fond rătăcit de cugetare şi simţire, fatal trebuia să rezulte şi nenorocita indicaţie de orientare, pe care au preconizat-o pentru ţară, în timpul răsboiulul mondial, care indicaţie i-a fixat definitiv în Judecata istoriei noastre politice. Cu tot ascendentul ce-l exercitau asupra contemporanilor şi prin însuşirile lor proprii şi prin organizaţia politică a „Junimei”, aceşti fruntaşi „junimişti” nu au putut abate dela linia de conduită naţionalistă, opinia noastră publică, în răstimpul dela 1866 până la 1879, tocmai în vremea când s’a fixat situaţia juridică a Jidanilor în Constituţie. Nici la 1866, când ne-am făurit-o, nici la 1879, când am revizuit-o, nu s’a putut introduce în familia naţiei româneşti Jidovimea contropitoare şi parazitară, mulţumiţi, ideilor lui Bărnuţiu, care de pe catedra Universităţii din Iaşi, a făcut şcoală şi mulţumită, şcolarilor săi de talent şi energie, cari au ştiut să impună şi la 1866 şi la 1879 singura soluţie compatibilă eu interesele noastre vitale.
Nu trebue uitat nici numele lui Alexandru D. Holban.
România mică îşi croise cadrul juridic, în care aşezase pe Jidani. I se cerea numai energia morală să-i facă a simţi aplicarea strictă a ideii de naţionalitate, adică de protecţie consequentă şi crescândă a elementului românesc în viaţa economică cu aşa efect, încât Jidanii, negăsând nici spaiţii litere şi nici poziţii dominante de cucerit să fie constrânşi de aspra necesitate a se îndrepta spre alte meleaguri.
Această politică economică, înfăptuindu-se tot mai adânc şi mai efectiv, o dictau intresele noastre vitale. Dar pentru aplicarea ei se cereau două condiţiuni: oameni de caracter şi o concepţie justă a economiei politice.
Oamenii de caracter i-a împuţinat, până aproape de limita dispariţiei, politica de partid cu sistemul slugărniciei faţă de şef şi al corupţie, mântuită abil şi fertil de Jidani.
Concepţia justă a economiei politice nu au avut’o nici conducătorii noştri oficiali, nici cei chemaţi să o răspândească de pe catedre. Şi pentru unii şi pentru alţii, economia -politică era şi încă este „ştiinţa creiării, distribuţiei şi consumaţiei avuţilor”, independent de naţie şi patrie. Şi această ideie, aşezată pe fundamentul fals al umanitarismului şi liberalismului, au căutat să o aplice şi unii şi alţii, unui popor lipsit de cultură, de experienţă în lupta pentru existenţă cum era şi este încă poporul român dela întemeierea Regatului până azi! O mai profundă rătăcire, cu mai păgubitoare consecinţe nu se poate înregistra. Cu atare politică economică era fatal să pierdem toate oraşele Moldovei, cu toate isvoarele de bogăţie : meserii, comerţ, mică industrie în favoarea Jidovimei cotropitoare.
Acum după ce culegem fructele amare ale propriei noastre netrebnicii şi rătăciri teoretice, nu ne rămâne decât să se întoarcă guvernanţii şi specialiştii în materie, la singura definiţie mântuitoare pe care o dă Dl. A. C. Cuza economiei politice, nu numai pentru a corija o teorie, ci mai ales pentru a-i impune aplicarea practică, şi anume : „Economia – politică este ştiinţa legilor şi factorilor, cari stăpânesc poporaţia umană în raport cu mijloacele de existenţă, având ca scop cunoştinţa şi conducerea luminată a economiei naţiunilor”.
Aşadar, adevărata ţintă a economiei politice este în primul rând să ne înveţe cum să înţelegem şi să conducem economia propriei noastre naţiuni. De altfel, şi ştiinţa germană conştientă de datoria ce-i incumbă, numeşte această ramură de ştiinţă „National-economie” ! Dacă aşa s’ar fi înţeles, dela mijlocul veacului trecut, economia politică; şi partidele politice, în acest sens, ar fi aplicat-o la guvern, desigur că România mică ar fi rămas stăpână, cu meseriaşii ei, cu comercianţii ei autohtoni, pe orașele Moldovei.
În vremea când erezia periculoasă a liberalismului economic, susţinut de fruntaşi junimişti, cari se apropiau de guvern, îşi produsese nefastele-i consecinţe, în luna Decemvrie 1886, se întorcea în ţară dela studii Dl. A. C. Cuza. Imediat el înţelege falsitatea acestui punct de vedere şi printr’o serie de studii, reproduse în volumul de care ne ocupăm, ia poziţie precisă, curajoasă, independentă în contra liberalismului economic din propria-i grupare politică: „Junimea”, în care se înscrisese ca membru. Agerul cercetător nu a înţeles să-şi sacrifice convingerile ştiinţifice, dobândite prin studii sistematice, spre a-şi menaja perspectivele de a ajunge. Alături de savant se ridica un caracter. Şi şi-a păstrat aceste preţioase însuşiri, sporiindu-le în iiniştea cahinetului său de lucru şi în vâltoarea luptelor politice, timp de 40 de ani, stând p r in consequenţa lui impunătoare ca un îndreptar pentru cei slabi şi un rar exemplu pentru tinerile generaţii.
Dela 1890 până azi publică o serie de studii economice, a căror lumină a adus şi aduce mereu opinia, publică la dreapta judecată, la convingerea că aplicarea doctrinei naţionaliste în politica de stat a României este singura soluţie mântuitoare.
Faptul cum se trezeşte şi în ţară şi peste hotare conştiinţa generală în faţa problemei jidoveşti, constitue o dovadă că Dl. A. C. Cuza a avut viziunea profetică a stăpânirii ideii de naţionalitate.

I. C. CĂTUNEANU

(„Înfrățirea românească”, organ al Ligii Apărării Naționale Creștine, Anul VII – Nr 7, Cluj, 1 februarie 1931)

Naţionalitatea e puterea creatoare a culturei umane; cultura, putere creatoare a naţionalităţii. 

A.C. Cuza

Într’o impresionantă unanimitate s’a sărbătorit, Dumineca trecută, de către reprezentanţii vieţii politice şi culturale a ţării, cei optzeci de ani de viaţă ai fostului profesor dela Universitatea din Iaşi, d-l Alexandru C. Cuza. Atingând în deplinătatea forţelor sale trupeşti şi sufleteşti o asemenea vârstă, dascălul dela Iaşi se înfăţişează drept unul din cele mai excepţionale exemplare ale rasei noastre, prin vitalitatea, prin sprinteneala şi rara viociune a spiritului său.

Lunga lui viaţă, închinată aceluiaşi mănunchiu de idei, pe care le poţi admite sau nu, pe care le poţi adopta ori combate începută cu doi ani înaintea unirei celor două principate şi scursă de atunci sub domnia lui Vodă Cuza şi a celor trei regi ai României moderne se confundă cu istoria contemporană a ţării noastre şi o simbolizează într’o oarecare măsură.

O simbolizează într’o anume măsură, pentrucă deşi din punctul de vedere etic , viaţa lui Alexandru C. Cuza înseamnă o realizare unică de hieratism, împietrit în forma definitivă a blocului de piatră din punctul de vedere ideologic, din punctul de vedere al concepţiilor doctrinare consequenţa lui Alexandru C. Cuza nu s’a realizat decât mult mai târziu, după ce mintea sa parcursese şi frecventase cu egală pasiune şi domeniile unor credinţe de care apoi s’a lepădat, cu destulă grabă şi cu o îndârjire caracteristică temperamentului său implacabil şi neşovăielnic.

Nu-i mai puțin adevărat că cel ce va scruta cu obiectivitate viața lui Alexandru C. Cuza și va întocmi harta ideilor sale politice, economice și sociale, în cursul celei din urmă jumătăți de veac, va descoperi un oarecare paralelils în evoluția gândirei dascălului ieșean și aceia prin care a trecut țara noastră însăși.
Scurta perioada de voltairianism din tinerețea lui Al. C. Cuza, întors din apusul liberal în preajma anilor 70-80, e urmată de o alta de natură junimistă, adică de un liberalism de natură prusiană, în care ideia de naționalitate cu toate atributele sale, cu toată mistica și exigențele sale avea să pună tot mai multă stăpânire pe sufletul tânărului învățat moldovean. După o scurtă trecere prin socialismul generos al unei epoci de umanitarism naiv, contactul cu gândirea naționalistă a unui Mihail Eminescu, la care se vor adaugi cu vremea preocupări izvorâte din spectacolul pe care evoluția societății românești îl vor înfățișa cercetătorului politic și mai ales economistului , vor fixa definitiv pe Al. C. Cuza în cadrul credințelor sale naționaliste, creștine și mai ales antisemite.

Cercetarea fenomenului demografic în orașele Moldovei invadate în cursul veacului trecut de un puternic contingent de imigranți evrei goniți de pogromurile rusești dar în același timp atrași și de posibilitatea unui traiu mai ușor ce le oferea o țară intrată în vârtejul prefacerilor capitalismului modern, cum erau cele două principate acum trei sferturi de veac, constituie pentru economistul Cuya punctul de plecare al întregei sale doctrine politice și sociale de mai târziu. Ceea ce a venit mai târziu, nu erau decât adausuri, amplificări inevitabile ale acestui punct de plecare, ori concluziuni obligatorii ale unui fenomen socotit drept premisa majoră a unui întreg lanț de silogisme economico-sociale.

Pentru o țară trecută în mod brusc, dela economia pastoralo-agrară, la economia bănească, la economia cu camătă cum o numește pe drept cuvânt Zeletin, era fatal ca în golul lăsat de breslașii români inadaptabili la noile cerințe economice ale vremii și învinși prin jocul nemilos al liberei concurențe și al modelor apusene – înfățișate de exponenții evrei de peste graniță, era fatal, zic, ca puterile clasei de mijloc să fie sfărâmate și în locul lor să se înfiripe o burghezie de esență alogenă și pe care numai vremea putea să o integreze prin lentă asimilare în corpul națiunei noastre.

Alexandru C. Cuza fu martorul sub ai cărui ochi, s-a săvârșit procesul acesta istoric, de infiltrațiune evreiască în cea mai mare parte a orașelor moldovene și nu-i de mirare că el va fi unul dintre primii oameni politici și economiști cari să semnaleze primejdia atât pentru viața economică a țărei în general cât și pentru structura demografică a orașelor pe care se sprijină incontestabil procesul nașterii și dezvoltărei unei adevărate burghezii naționale.

Toate studiile asupra poporației, asupra clasei de mijloc, asupra meseriașilor români, toate discursurile sale electorale și polemicile iscate în cursul unei vieți politice de peste jumătate de veac sunt dominate de același punct de vedere, care prin repetire neostenită, prin afirmarea hotărâtă, implacabilă, a devenit în cele din urmă, sâmburele unei doctrine, chiagul unei adevărate credințe. Credința aceasta, mai ales în anii de după războiu, a pus stăpânire pe un număr tot mai însemnat de cunoștiințe cari cred ca și inițiatorul ei. Al. C. Cuza că ea e singura soluție salvatoare pentru națiunea noastră, singura formulă capabilă de a o elibera din toate greutățile momentului, deschizând cele mai vaste perspective expansiunei noastre naționale.

Dacă totuși după o jumătate de veac de propovăduire a crezului său, Alexandru C. Cuza, cu toate mijloacele excepționale ale unei ascuțite inteligențe ale unei dialectici de fier dar mai ales al unei ironii superioare care face farmecul personalităței sale alimentare de una din cele mai vaste și mai complecte culturi clasice din această țară, n-a reușit să-l impună majorităței cugetelor din această țară, aceasta dovedește că sunt unele incongruențe, unele incompatibilități între sufletul național, și doctrina cărturarului de la Iași.

Dar oricare ar fi deosebirile doctrinare care ne pot despărţi de marele învăţat moldovean, nu putem sa nu ne închinăm, în ceasul sărbătorirei unei vieţi închinate iubirei fierbinte de patrie, unei vieţi de o splendidă unitate şi incomparabilă ţinută etică, atât de deosebită de a tuturor oportuniştilor şi a profitorilor cinici, care infectează viaţa publică din ziua de astăzi şi cari n’au nici măcar scua talentului care subjugă ori a culturii care impune. Admirabila unitate a vieţii lui Al. C. cuza, fidelitatea dârză cu care şi-a apărat credinţele sale timp de o jumătate de secol, în mijlocul tuturor prefacerilor ale celei mai mari perioade din istoria patriei, impun respectul chiar al adversarilor doctrinei sale şi justifică omagiul întregei naţiuni.

(Sărbătorirea Profesorului A. C. Cuza, de George Strat, publicat în revista Libertatea, Anul V, Nr 8, 20 Aprilie 1937, pag. 157)

Pe saitul LIVE AUCTIONEERS, medalia a cărei imagine o vedeţi ataşată în acest articol este scoasă la licitaţie la preţul de pornire de $1,800.  Pe ea este inscripţionat textul: PRESEDINTELUI SUPREM A. C. CUZA PARTIDUL NATIONAL CRESTIN (şi bustul lui A.C. Cuza pe faţa medaliei); pe revers: ÎNTRU AMINTIREA ANIVERSĂRII CELOR 80 DE ANI DE VIEAŢĂ ŞI CELOR 50 DE ANI DE ACTIVITATE NAŢIONALISTĂ ŞI CREŞTINĂ 1937. IZBÂNDĂ, deasupra este o svastică, înclinată la 45 de grade, cu raze,  şi o torţă. În jur este inscripţionat textul: ROMÂNIA – A – ROMÂNILOR; HRISTOS – REGE – NATIUNE

Medalia este din argint, are un diametru de 60 mm şi o greutate de 105.5 g. creaţie a lui F. W. Becker.Textul publicat pe saitul de licitaţii.

Lot 545
MEDAL – ROMANIA silver

Silver medal 1937, 60 mm, (105.5 g) by F. W. Becker. PRESEDINTELUI SUPREM A. C. CUZA PARTIDUL NATIONAL CRESTIN , bust left of A. C. Cuza / ÎNTRU AMINTIREA ANIVERSARII CELOR 80 DE ANI DE VIEATA SI CELOR 50 DE ANI DE ACTIVITATE NATIONALISTA SI CRESTINA 1937. IZBÂNDA, swastika with rays and torch, ROMÂNIA – A – ROMÂNILOR; HRISTOS – REGE – NATIUNE around. Buz. –. Of the highest historical interest, very rare.

Additional Information: TRIBUTE TO A. C. CUZA, PRESIDENT OF THE CHRISTIAN NATIONAL PARTY

Moldoveanul are o fire mai largă…

Textul manifestului electoral1 adresat alegătorilor ieşeni este următorul:

Carte poştală electorală (din arhiva AC-Cuza.info)

„CĂTRE IEŞENI

Din Iaşi au pornit, ziceau obişnuiţii politicieni în călătorie pentru voturi sau alte scopuri asemănătoare, toate ideile generoase.

Ieri cântecul se schimbase de unul care zicea că de la Iaşi trebuie să pornească reacţiunea, ura împotriva ţăranului care ne ţine, cu tot rostul nostru, cu toate rădăcinile culturii noastre, închiderea lui în cercul de fier al vechii temniţe, păstrarea tuturor drepturilor şi bunurilor pentru acei cari, în marea îngrămădeală a ultimei jumătăţi de veac, au izbutit să sară în rândurile de sus şi să se aşeze în jilţ.

Iar d. Bădărău2, junimistul, asanatorul, îndreptătorul de moravuri, apărătorul ideii de ordine şi al principiilor sfinte, scutaşul aristocraţiei de naştere, de merite şi de moralitate, spune de mult, râzând în nasul oricui: Iaşul e via mea, moşioara mea pe care am cumpărat-o răbdător, încetul cu încetul, pom cu pom şi butuc cu butuc.

Care e adevărată din aceste trei păreri?

Că d. Bădărău, actualmente Carpist3 şi unit cu junimiştii prin simpatii reciproce, a cumpărat cu jertfe, ale sale şi ale fratelui Mochi, moşioara d-sale, e netăgăduit; e o întrebare însă dacă moşioara e cât Iaşul şi dacă opera de cumpărătoare e durabilă.

Că sânt reacţionari4 în Iaşi, se poate. Dar, desigur, prea puţini. Moldoveanul are o fire mai largă, păstrează înaintea ochilor un orizont mai vast, însă, mai presus de toate, el e primitor pentru ideile de altruism, de iubire de oameni, de înălţare a celor căzuţi, de ajutare a celor săraci: lupta în această direcţie poate să-l ridice din nepăsarea lui obişnuită pentru lucrurile mici. Îi place a trăi în linişte, a nu-şi face duşmani, dar nu are setea de câştig, de plăcere, de stăpânire pe care, fără îndoială, o au alţi Români. El nu va vibra de pofta răzbunării pentru o casă arsă, pentru nişte sămănături prăpădite, pentru pagube ce a suferit. El nu va umbla după duşmani închipuiţi ca să-i împuşte. Sufletul întreg al Moldoveanului se vădeşte numai în silinţi de acelea care au ţinte mai înalte decât ale vieţii unui singur om.

N’o spunem acesta venind de la Buzău, ca un Glăvănescul5 oarecare, ci din Iaşi chiar, din acest Iaşi care e şi al nostru.

Ieşenii trăiesc prin trecut şi pentru viitor…

Dacă aceasta e firea Moldoveanului, în firea Ieşeanului, de naştere sau de locuinţă, mai intră un element. El e încurajat de un trecut care vorbeşte şi închipuirilor celor mai slabe şi inimilor celor mai reci. Şi el trăieşte într’un present de scârboasă cotropire, de hâdă profanare, care e în stare a stârni şi indignarea celui mai liniştit om, chiar a celui mai bun Oriental care-şi cruţă vermina.

Românii de aiurea pot trăi pentru un present care este şi la care ei se împărtăşesc mult şi lacom. Ieşenii trăiesc prin trecut şi pentru viitor.

Trecutul însă înseamnă viaţa curat românească, cu toate rosturile îndeplinite de Români, el înseamnă credinţă, frăţie între toate clasele, grija de suflet, lupta pentru neam. Viitorul, singurul viitor la care putem râvni, însemnă unirea Românilor din toate clasele şi din toate Ţinuturile pe o bază de dreptate socială şi pentru scopuri de cultură naţională.

Ca represintanţi ai acestor idei venim, fără bani, fără sprijin, fără talent de uneltiri, venim doi oameni săraci în puteri materiale, bogaţi în sufletul nostru, şi vă întrebăm pe voi, Ieşenii lui Ştefan cel Mare, pe voi Ieşenii celuilalt Ştefan care trebuie să vie, venim şi vă întrebăm desluşit şi cinstit.

Doi Moldoveni, pentru ziua de mâine

Vreţi să trimeteţi în Cameră doi Moldoveni, doi Moldoveni adevăraţi, doi Moldoveni din neamuri cinstite – numele unuia din noi vă aminteşte pe marele vostru Domn, iar străbunul celuilalt a fost căpetenia acelor urgisiţi cărbunari cari la 1822 au vrut să dea Moldovei o Constituţie liberală, Marele Vornic Iordachi Drăghici6 – doi Moldoveni culţi şi de inimă, doi Moldoveni cari nu vreau România de astăzi, ci pregătesc România de mâni?

Vreţi să trimeteţi doi oameni iubitori de ţărănime cari vreau s’o ridice la treapta ce se cuvine, la treapta ce era în vremea lui Ştefan? Vreţi să trimeteţi doi duşmani ai străinismului7 care ne înăbuşă? Vreţi să trimeteţi doi represintanţi ai culturii, arma noastră cea tare şi sigură?

Oameni fără partid, oameni de partid cari vedeţi unde ne–a adus scârboasa politică, bătrâni cari vă aduceţi aminte de idealurile voastre curate, tineri în cari nu s’a prihănit încă aurul credinţii în ideal, veţi lăsă să treacă înaintea întristării noastre pentru că nu ni se dă loc de luptă, cohortele biruitorilor prin cumpărarea de suflete sau prin înşelarea cuvintelor goale? Ne veţi lăsa striviţi şi umiliţi de membrii fără nume şi fără fapte adesea, şi uneori cu nume necinstite şi fapte rele, al cooperativelor politice?

Aceasta n’o putem crede!

Pe noi Dumnezeu să ne ajute, iar pe voi Dumnezeu să vă lumineze asupra datoriei voastre!

A.C. Cuza, N. Iorga”8.

Observăm din cuprinsul documentului şi schiţarea unui portret psihologic al ieşenilor şi al moldovenilor în general, cele două cuvinte fiind cu literă mare tocmai pentru a sublinia preţuirea pe care o acordau cei doi oameni politici locuitorilor din această parte a ţării.

A. C. Cuza şi Nicolae Iorga reprezentau mişcarea naţionalistă care îşi avea originea la Iaşi.

Imediat după Marea Unire din 1918, cei doi s-au despărţit. Nicolae Iorga a rupt alianţa cu A.C.Cuza deoarece considera că acesta din urmă exagera în privinţa naţionalismului şi pentru că era antisemit.

La alegerile din 1919, primele alegeri din România pe baza votului universal, Nicolae Iorga va candida în alianţă cu omul politic Constantin Argetoianu, şi ambii vor avea succes.

NOTE

1. Arh. 146 – Arh.Missir – Manifest electoral – Iorga – A.C. Cuza (cu sigla) – Fondul Colecţii Speciale – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

2. Alexandru A. Bădărău a fost profesor de limba franceză la Liceul Naţional din Iaşi, înainte de anul 1900, şi era supranumit „vulturul” Moldovei. Aceasta avea o moşie pe teritoriul comunei Copou, în zona actualei Grădini Botanice din Iaşi care s-a înfiinţat în anul 1963.

3. O aripă din cadrul conservatorilor, care era condusă de P.P.Carp.

4. Este vorba despre conservatori.

5. Directorul fostului Seminar Pedagogic din Iaşi.

6. Nicoale Iorga era rudă cu Vornicul Iordachi Drăghici.

7. Expresia îi viza pe liberali care erau catalogaţi drept „străini” în comparaţie cu reprezentanţii conservatorilor care se considerau autohtoni.

8. Ambii erau moldoveni. Alexandru Constantin Cuza a avut o vilă pe Strada Gh. Asachi, în zona actualei Cantine a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi. Nicolae Iorga locuia în zona în care este amplasat astăzi Hotelui „Traian” din Iaşi iar mama sa, Zulnia Iorga, avea o casă în zona de astăzi a filialei Academiei Române din aceeaşi localitate unde au locuit rudele lui Iorga până în anul 1982 când a fost dărâmată şi s-a contruit filiala Academiei Române.

Sursa: isciv.ro

A. C. Cuza

Cum pot să creadă unii

Că-n dosul numelor greceşti

Nu li se mai văd perciunii.